Cresterea Ramelor

Cresterea ramelor

Rama, indiferent de specie, a fost si este o momeala clasica in pescuitul recreativ – sportiv.

Desi la ora actuala ramele pot fi cumparate „de-a gata”, pentru un pescar pasionat, care sta „la curte”, infiintarea unei crescatorii proprii insemna un real castig pe multiple planuri: economie de bani, rame disponibile la orice ora, reciclarea ecologica a deseurilor vegetale din gospodarie si nu in ultimul rand obtinerea unui „subprodus” respectiv pamant pentru flori (compost), care va fi mult apreciat de „consoarte”.

Nu intentionez sa prezint o metoda ultra stiintifica, costisitoare si care necesita multa munca, cele descrise mai jos se bazeaza in mare parte pe experienta proprie, subsemnatul beneficiind de o astfel de „crescatorie” multi ani, cu rezultate uimitoare.

Ce crestem

Este foarte important ca in crescatoria nostra sa inmultim specia Lumbricus rubellus, care este ruda apropiata cu rama de pamant (Lumbricus terestris).

Numita de unii „rama de litiera” sau „rama de frunzar” ea este cunoscuta de pescarii vorbitori de engleza, sub diverse denumiri: Driftworm, Garden Worm, Angle Worm sau Leaf Worm;

Unde o gasim, cum arata, ce avantaje are

Lumbricus rubellus este un locuitor al solului si in special al frunzarului, la degradarea careia contribuie in mare masura. Asadar, intr-o zi frumoasa de primavara – vara, dupa o ploaie, facem o excursie intr-o padure de foioase unde vom cauta in stratul de frunze moarte de pe sol (litiera) si mai ales intre frunzele maronii, umede si lipite intre ele, un numar cat mai mare de rame. Daca vom cauta in zonele mai putin circulate, daca avem putin noroc si suntem atenti, pe un metru patrat putem gasi pana la 100 de exemplare. Le vom aduna fara a le indeparta de pe frunzele pe care le-am gasit si fara sa uitam sa adunam si 1 – 2 saci de frunzar din aceasi zona (sursa de hrana pentru inceput).

Rama de frunzar seamana mult cu rama de pamant. Are un aspect lucios, de culoare purpurie sau rosu-maronie, pe partea ventrala culoarea fiind mai deschisa. Lungimea corpului este de 6 – 12 cm, cu o grosime medie de 4 – 6 mm. Apartine de viermii inelati si poseda o formatiune specifica perioadei de maturitate sexuala numita clitelum, care reprezinta o ingrosare tegumentara cu rol in reproducere (v. fig. 1 si 2). Aceasta formatiune are, impreuna cu alte caractere, un rol important in recunoasterea ei, deoarece indivizii speciei Lumbricus rubellus poseda clitelum numai pe partea dorsala a corpului. Daca se face o observatie la lupa, se constata ca ea se afla situata pe inelele 26-33, caracter propriu speciei respective.

Cresterea ei a fost studiata si perfectionata in scopul obtinerii compostului, in intreprinderile de bio-reciclare a deseurilor vegetale. Spre deosebire de rama comuna (de pamant) prezinta urmatoarele avantaje:

  • traieste la suprafata solului, sau aproape de suprafata;
  • este mai putin sensibila fata de lumina, datorita pigmentarii puternice;
  • se hraneste predominant cu resturi vegetale in descompunere;
  • devine matura reproductiv la aprox. 179 de zile;
  • logevitatea variaza intre 682 – 719 zile;
  • depune 79 – 106 coconi /an /individ;
  • iarna hiberneaza in sol, in mici caverne globulare, la mica adancime (40 – 50 cm);
  • primavara revine la suprafata in stratul de frunzar;
  • daca are hrana suficienta nu migreaza;
  • prin consumarea resturilor vegetale, genereaza un compost de culoare 
    neagra-bruna, de buna calitate.

Din punct de vedere al pescarului sportiv, nu sunt de neglijat urmatoarele aspecte:

  • tegumentul fiind relativ gros, sta bine pe carlig;
  • rezista mult in apa, inclusiv in apa sarata, fiind viabila si la 3-4 grade celsius;
  • nu are miros neplacut, iar prin intepare sau rupere, nu elimina acel 
    lichid puternic mirositor caracteristic ramei de balegar;
  • tinut in pamantul in care a crescut, poate fi pastrat in frigider sau la temperatura
    camerei, cateva saptamani.

Metoda de crestere

Cautam in curte (gradina) un loc umbros si relativ ferit de curenti de aer (preferabil langa un zid, gard, etc.) unde construim din scanduri sau cu zidarie usoara (BCA) un „tarc” direct pe pamant. Dimensiunile sunt la alegere, dar recomandabil este un volum de aprox. 2 mc, cu o inaltime de 0,7 – 0,8 m.

Spatiul rezultat se imparte transversal in doua, printr-un perete despartitor din scanduri distantate intre ele la 1 – 2 cm. Depozitam in unul dintre spatii frunzarul si ramele adunate in padure, dupa care udam usor „crescatoria” si totul este gata.

Logica celor doua spatii este simpla: vom incepe cresterea ramelor in unul dintre ele, iar cand acesta se va umple cu compost (pamant organic) vom incepe depozitarea resturilor vegetale in spatiul alaturat, ramas gol. Ramele vor migra spre sursa de hrana iar compostul rezultat, poate fi utilizat in gradina. Prin utilizarea alternativa a celor doua spatii, crescatoria poate functiona un numar mare de ani.

Ce vom face in continuare ? practic mai nimic. Vom avea doar grija ca in aceasta incinta sa depozitam toate resturile vegetale din gospodarie, provenite in cursul anului, respectiv: iarba cosita; frunzele si lastarii de vita de vie (daca nu a fost recent stropita cu pesticide); frunzele pomilor fructiferi, cazute toamna; toate frunzele si tulpinile legumelor etc. Dintre speciile de foioase sunt preferate in primele saptamani dupa moarte, frunzele de cires si de par, dintre speciile furajere trifoiul rosu, iar dintre resturile de legume, frunzele de ceapa. Numai frunzele de fag sunt consumate nedegradate, imediat dupa cadere.

Atentie ! nu se vor depozita aici frunzele de nuc, tulpinile si frunzele de rosii si cartofi.

Dintre resturile menajere, pot fi adaugate cojile de legume, fructe, produsele cerealiere. Deosebit de utile sunt cojile de oua zdrobite sau macinate fin, ele constituind un important aport de calciu.

Daca este foarte cald, sau nu a ploat de mult, vom uda periodic „crescatoria” avand grija ca surplusul de apa sa se scurga in sol sau prin peretii de scandura. În general este de preferat sa mentinem o usoara umiditate si o reactie neutra sau slab alcalina in crescatorie, deoarece daca solul devine acid ramele raman mult mai mici, iar in caz de uscaciune excesiva ele se retrag in sol. Trebuie stiute de semenea urmatoarele: Lumbricus rubellus rezista la temperaturi limita cuprinse intre 2 si 30 gr. celsius, temperatura optima fiind de 18 – 22 gr. Sub 10 grade adultii nu mai formeaza coconi iar ritmul de crestere a formelor tinere scade. Crescatoria se acopera cu o bucata de nailon de culoare inchisa sau un covor uzat, pentru a pastra umezeala, a tine mustele la distanta si sa impiedicam evadarea ramelor din noul lor mediu de viata. Acestea vor fi la inceput foarte active (mai ales noaptea), dupa acomodare insa se vor grupa in stratul cu umezala optima, unde se vor si inmulti.  O aglomerare excesiva a ramelor intr-un spatiu restrans indica faptul ca ceva nu este in regula: prea multa umezeala, mediu prea uscat, prea acid, prea cald, prea rece, prea compactat sau lipsa de aer, in ultimele doua cazuri fiind necesara afanarea masei vegetale. Daca toate conditiile de viata sunt intrunite, ramele se vor inmulti din primavara pana in toamna. Desi sunt organisme hermafrodite, ramele se inmutesc exclusiv pe cale sexuata, prin alaturarea a doi indivizi si schimb reciproc de spermatozoizi. Dupa acuplare fiecare individ va secreta la nivelul clitelum-ului o substanta numita albumina, din care se va forma coconul. Acesta are forma rotunda, culoare alba, si contine cate 8 – 10 oua, din care dupa eclozare supravietuiesc de regula 3 – 4 exemplare. Pe durata maturarii oualor, in aprox. 3 saptamani (functie de temperatura), coconul se mareste si isi schimba culoarea, devenind galben, maro si rosu in ultima etapa, cand are marimea unui sambure de strugure. La eclozare ramele tinere au culoare alba cu nuante roz.

Ramele au, in sol si in afara solului, numerosi dusmani naturali. Multe rame sunt mancate in sol de cartite, soareci, gandaci si larvele acestora, iar la suprafata solului cad adeseori prada pasarilor.

Daca depozitam in crescatorie o cantitate mare de fructe stricate, riscam o inmultire excesiva a „musculitei de otet” (Drosophila melanogaster) care nu dauneaza ramelor, dar ne poate deranja prin numarul mare de indivizi. În acest caz putem folosi o capcana simpla, realizata dintr-o sticla de plastic, astfel: in zona de mijloc a sticlei, cu un cui subtire, incalzit, facem numeroase gauri; turnam in sticla suc de fructe, bere sau vin acrit, adaugam 2 picaturi de sapun lichid si inchidem sticla cu dopul sau. Gaurile vor fi suficient de mari pentru ca musculitele sa intre in sticla atrase de hrana, dar nu vor mai gasi calea de iesire, sfarsind inecate in lichidul din interior.

Pentru a avea o „crescatorie” eficienta vreme indelungata, trebuie sa avem grija de doua aspecte: sa asiguram permanent sursa de hrana si sa nu extragem o cantitate excesiva de rame, periclitand astfel perpetuarea populatiei.

Ferma de rame

Ferma de rame este un sistem in care ramele sunt utilizate pentru vermicultura sau vermicompostare.

Cantitatile folosite sunte: 3,5 – 5 kg rame/m2 – pentru reproducere si 5 – 10 kg rame/m2 pentru viermicompost. Intra 1800 – 2000 rame E. foetida intr-un kg.

Exista 2 tipuri de sisteme utilizate de fermieri pe scara larga :lot si flux continuu

Sistemele „lot” sunt acelea in care substratul si hrana sunt amestecate, se adauga ramele si se lasa pana procesul de prelucare este complet. Sistemele „flux continuu” sunt acelea in care se aseaza un strat de asternut (bedding) , se adauga ramele si apoi regulat starturi de hrana si asternut (bedding)

Sistemele „lot” se aplica fie in parcele pe sol fie in cutii/lazi normale

Sistemele „flux continuu” se aplica fie in parcele pe sol fie in cutii/lazi/incinte speciale

Ce manâncă râmele?

In general ramele sunt mari mancatori. In conditii ideale ramele pot consuma zilnic o cantitate de hrana cat greutatea corpului lor. In mod normal ele consuma jumatate din grautatea lor zilnic.

Ramele mananca aproape orice este organic (care este de origine vegetala sau animala) dar au si preferinte. Spre exemplu Eisenia fetida prefera balegarul ovinelor si bovinelor, de aceea este cunoscuta si ca rama de balegar. Eisenia fetida, cea mai raspandita specie utilizata in ferme, este hranita de fermieri cu : balegar (de cal, oi, vaci, porci, iepuri, gaini), deseuri de carton /hartie, frunze uscate, legume, resturi vegetale.

Cresterea ramelor acasa

O crescatorie de rame acasa nu necesita multa mentenanta, dar este nevoie de cateva cunostinte si practica. Aveti nevoie de o cutie, material pentru asternut, hrana si rame.

Cutia poate fi de plastic sau lemn. Dati cel putin 12 gauri de 2,5 cm diametru in fundul cutiei pentru scurgerea apei, sau puteti folosi o cutie care are in loc de fund o plasa cu gauri de 5-10 mm. Daca folositi o astfel de cutie atunci mai faceti rost de 2 la fel si cand s-a umplut una asezati alta deasupra. Cand s-a umplut si ultima cutie o goliti pe cea de jos si o puneti deasupra. In acest fel aveti un sistem in flux continuu, mult mai productiv si mai usor de intretinut.

Astenutul este un strat de material care trebuie sa retina apa si sa fie rarefiat pentru a permite circulatia aerului. Un asternut foarte bun se poate face din bucati/fasii mici de carton sau hartie de imprimanta. Aseaza asternutul pe fundul cutiei intr-un strat de 5 cm. Adauga un strat de pamant de gradina. Uda bine stratul format (umiditate 80%).

Adauga ramele aproximativ 2 kg/mp. Cea mai utilizata specie pentru vermicompost este Eisenia Foetida.

Hraneste ramele in fiecare zi sau de 2-3 ori pe sapatama cu produse de origine vegetala: resturi de legume, fructe, paine, spaghete, coji de oua, etc.

Ce este vermicompostarea?

Procesul prin care râmele sunt utilizate pentru a transforma materialele organice (în general deşeuri) intr-un material asemănător humusului, numit vermicompost. Scopul este de a procesa materialul organic, cât mai repede şi cât mai eficient. Pentru aceastea, se urmăreşte menţinerea densităţii populaţiei de râme la un nivel maxim.

Cea mai utilizată râma pentru vermicompost este Eisenia Fetida. Poate fi crescută în medii cu temperaturi între 0 si 35 grade Celsius. Coconii de eisenia Foetida rămân viabili şi după ce stau ingheţaţi câteva săptămâni.

O alta rama folosita pentru vermicompostare este Eisenia Hortensis ( cunoscuta si ca European Nightcrawler sau Dendrobaena Veneta). Parerile fermierilor referitor la calitatile acestei specii sunt contradictorii. Unii sustin ca E. Hortensis se reproduce la fel fel de repede ca E. fetida avand in plus avantajul rezistentei la conditii de mediu mai acide si se adapteaza mul mai usor la schimbari bruste de mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ULTIMELE ARTICOLE

Danny Fairbrass

Danny Fairbrass este un cunoscut pescar britanic și fondator al companiei Korda Developments Limited, specializată în echipamente de pescuit de înaltă calitate și accesorii. El

MAI DEPARTE »

KEN TOWNLEY

În lumea pescuitului de crap, puține nume sunt la fel de sinonom cu excelența și inovația precum Ken Townley. Considerat un pionier în acest sport,

MAI DEPARTE »

Tim Paisley

Tim Paisley este o figură recunoscută și respectată în lumea pescuitului la crap, în special în Marea Britanie. Este cunoscut nu doar pentru abilitățile sale

MAI DEPARTE »