Stiuca – Oscilanta sau Vobler

Polemica dintre pescarii care prefera in pescuitul stiucii oscilanta si cei care nu vor sa auda decat de vobler este veche si va continua atata timp cat vor mai fi stiuci prin apele noastre. Ca de obicei, adevarul este pe undeva la mijloc,fanatismul in pescuitul cu naluci neavand nimic in comun cu intelegerea modului in care stiucile se arunca sinucigase in ancorele noastre, ori ignora cu desavarsire lingura sau voblerul.  

Pescuit la lingura ( oscilanta )

La Stiuca cu Oscilanta

La Stiuca cu Oscilanta

Agresivitatea fata de virtuala prada – caracteristica generala a pestilor rapitori – este si in cazul stiucii, o masura a intensitatii cu care aceasta, la un moment dat, se hraneste si este dependenta de existenta unui optim de mediu specific. Disponibilitatea stiucii de a ataca, poate fi influentata de modul in care nalucile apar ca stimuli eficienti pentru organele senzoriale ale pestelui. Linia laterala, auzul si vazul sunt principalele atu-uri ale stiucii (pe langa camuflaj, imobilitate perfecta si dinti neiertatori), atu-uri ce pot trece in mana lansetistului ,daca acesta stie cum sa le obtina. Finalitatea comportamentului agresiv consta in declansarea atacului, abia dupa ce stiuca a reperat existenta prazii si a localizat-o, concomitent cu  evaluarea pericolelor ce pot surveni in timpul parasirii adapostului. 
Tipul nalucilor, forma, culoarea, modul de evolutie (ostentativ sau discret), adancimea, viteza cu care sunt recuperate si felul in care sunt “jucate” aceste naluci, trebuie corelate cu factorii de mediu (transparenta si nivelul apei, prezenta sau absenta vegetatiei, tipul de prada preponderent, existenta curentului, temperatura, lumina, ora din zi etc), dar si cu factori antropici (circulatia ambarcatiunilor cu motor si pescuit intensiv).
Evident ca zonele de apa explorate trebuie sa fie cele care au posibilitatea cea mai mare de a adaposti pestii cautati. Efectul de margine , element major in comportamentul multor pesti, localizeaza de obicei stiuca la limita de demarcatie a doua structuri diferite (bradis-apa libera, marginea stufului, praguri abrupte). Stransa dependenta a stiucii de aceste structuri obliga pescarul sa-si poarte nalucile tocmai prin astfel de locuri, chiar si cu riscul unor sacrificii inerente… dictate de desele agatari. Experiente de laborator cu stiuci aflate in captivitate, in acvarii spatioase, au demonstrat ca exista un ciclu foarte bine conturat, hranire – repaus. Odata capturata prada, stiuca se retrage in adapost sa o digere, timpul variind in functie de cantitatea de hrana ingerata ( 3 – 5 ore ). Observatiile unor lansetisti cu experienta indelungata in pescuitul stiucii, tind sa confirme faptul ca majoritatea populatiei de stiuci dintr-o zona , are un grafic comun de hranire in functie de ora, temperatura etc. Spre exemplu, fenomen comun in Delta, stiucile dintr-un anumit ghiol , incetand hranirea la amiaza, fac inutil pescuitul cu naluci pentru cateva ore bune. Pescuind pe canalele adiacente acelui ghiol, de multe ori veti constata ca stiucile de aici inca se lasa atrase de naluci, fiind exclusa posibilitatea ca toate stiucile din ghiol sa fi migrat in canalele limitrofe. Lingura este poate naluca cea mai folosita – la noi si aiurea – in pescuitul stiucii, detasandu-se prin evolutia ostentativa, vibratiile puternice, cat si prin reflexele luminoase (pulsatorii) pe care le emite, caracteristici ce o fac sa fie reperata de la mare distanta. O lingura buna oscileaza in jurul axei, in ambele sensuri, fara a se roti continuu, Este eficienta in ape cu vizibilitate mai redusa, unde se face remarcata de catre stiuca tocmai datorita caracteristicilor enumerate mai sus. Sunt 5 elemente care trebuie avute in vedere atunci cand este aleasa lingura : greutate, culoare, dimensiune, forma si profil.

 O problema de greutate. 

Este o alegere ce tine de adancimea la care pescarul isi propune sa poarte lingura. In cazul in care stiuca vaneaza in profunzimea apelor (sfarsit de toamna, dupa ce a cazut bradisul sau primavara, timpuriu) este folosita o lingura grea care sa poata evolua constant la 3-4 m adancime. Dezavantajele lingurilor grele sunt diminuarea atractivitatii evolutiei si faptul ca lucreaza, practic, numai la viteze mari ale recuperarii. Lingurile medii ca greutate sunt cele mai eficiente, deoarece isi pastreaza o evolutie atractiva si in acelasi timp ii permit pescarului sa exploreze straturile profunde ale apei, fara a recurge la  o recuperare exagerat de rapida sau la opriri prea lungi din recuperare (cum este cazul lingurilor foarte usoare). Lingurile ultra-usoare se preteaza bine la evolutii in straturi le superficiale, de langa mal si mai ales la “rasul’ vegetatiei, acolo unde bradisul inca nu a atins suprafata (aceste locuri fiind de cele mai multe ori extrem de   productive).

Hai la joc
Ca o regula generala, jocul nalucii va fi discontinuu, cu opriri si accelerari (nu foarte accentuate), uneori jucand lingura pentru cateva secunde din varful lansetei (mentinand firul intins). Viteza de recuperare este un alt element important, in general fiind corelat cu gradul  de activitate (agresivitate) al stiucii : 1. Cand stiuca este foarte activa, hranindu-se intens, o recuperare mai rapida va determina atacul, intr-un mod brutal, resimtit ca atare in lanseta  (doua trei socuri consecutive), iar intepatura trebuie sa vina ca un raspuns imediat si ferm. 2. Recuperarile lente sunt o alternativa in cazul in care stiuca este mai putin activa (in conexie cu factorii de mediu) sau activitatea de hranire este stanjenita datorita diferitelor activitati umane. Apatia sau  suspiciunea stiucii pot fi puse in cumpana printr-o lentoare a jocului nalucii care aproape se va tara pe fundul apei. Muscatura va fi deosebit de discreta, semanand mai mult cu o agatare. Intepatura ferma va fi singura in masura sa dezvaluie adevaratul motiv al tensionarii firului (peste – scoica – bradis – craca…? Folositi linguri cu amplitudine mica de oscilatie pentru recuperari rapide si linguri cu amplitudine mare a oscilatiei, in cazul recuperarilor lente.

Culoare, inima de stiuca.
Cea mai eficienta culoare la  un moment dat, este dependenta de transparenta apei, cantitea si tipul de lumina (rasarit, amiaza, apus, cer noros) si prada caracteristica zonei respective.

  • Argintiu (nichel)  : soare la amiaza, cer noros, apa tulbure.
  • Argintiu (argint)   : aceleasi conditii de iluminare dar ape mai transparente.
  •  Auriu (alama)       : soare la rasarit si apus, ape tulburi.
  • Auriu  (cupru)        :  aceleasi conditii de iluminare dar ape mai limpezi.
  • Galben-Rosu         : soare la amiaza, ape tulburi.
  • Sidef-Rosu-Verde-Albastru : cantitate de lumina mare si transparenta suficienta a apei.

Gradul de reflexie pe care il are lingura trebuie corelat cu lumina existenta (linguri stralucitoare, in conditii de lumina scazuta – linguri mate, in conditii de lumina crescuta), transparenta apei (apa tulure, linguri lucioase – apa transparenta, linguri mate) si de profunzimea unde evolueaza (adanc, linguri lucioase – suprafata, linguri mate). Lingurile care au solzi gravati sau cele care au partial sau total suprafata convexa in “lovitura de ciocan” vor difuza lumina, reflexiile vor fi mai putin concentrate, aspectul vizual fiind foarte natural. Deasemenea, stiut fiind faptul ca in profunzimea apelor, singurele raze de lumina care patrund sunt cele din partea albastra a spectrului, orice alta culoare folosita  – in afara de albastru – va fi greu de reperat de catre rapitor. La toate aceste elemente de culoare-reflexie se adauga existenta stimulului ochi (punct negru sau rosu pe fond alb sau auriu, plasat in partea anterioara  a lingurii) si plasticul de culoare rosie, aplicat pe ochet sau varnisul de aceeasi culoare, direct pe tija ancorei (stimul coada).
Acest patern al culorilor a fost stabilit conform experientei directe dar si teoretic, avand in vedere caracteristicile spectrale ale luminii solare la diferite ore  ( apus-rasarit = portiunea rosie a spectrului ; amiaza = spectru complet ; cer noros = portiunea albastra a spectrului). Culoarea si transparenta apei pot modifica reflexul luminos dat de lingura, alegerea nalucii trebuind sa tina cont de modul in  care apare aceasta in apa si nu in… trusa.

Marimea conteaza 
Practic, suprafata lingurii – in functie si de forma acesteia – va influenta gradul in care stimulii vizuali si vibratori, vor fi receptati de stiuca. O lingura mai mare va fi mai “zgomotoasa” in timpul actiunii si va reflecta o cantitate mai mare de lumina. In al doilea rand, dimensiunea lingurii este  o relatie directa cu alegerea prazii de catre rapitor, conform legii de conservare a energiei care guverneaza lumea vie (stiuca va prefera prazi a caror dimensiune este cat mai aproape de capacitatea sa de a captura si de a ingurgita, ceea ce ii va permite timpi mai lungi de digestie – repaus  intre hraniri). Evident, tinand cont de raportul dimensional pradator-prada, lingura mare inseamna (teoretic) stiuca mare. Practic insa, lucrurile nu stau tocmai asa, lingurile mijlocii dovedindu-se mai eficiente decat deja demodatele… “polonice”.

Pescuit de forma 
Un element constructiv, ce tine mai mult de aspectul natural al nalucii si de speciile de pesti care intra in meniul uzual al stiucilor dintr-o apa sau alta , este forma sau silueta. Aceasta (ovala, piscot, lacrima, fusiforma), aditionata profilului (concav, dublu-concav, concav-convex sau curbura plana), este raspunzatoare de tipul de actiune al fiecarei linguri, imprimandu-i un caracter ondulatoriu (lingura se intoarce de pe o parte pe alta), oscilant (lingura “bate” apa asemenea unui vobler) sau ondulatoriu-rotativ (lingura alterneaza rotirile cu intoarcerile de pe o parte pe alta). Actiunea ondulatorie, cat si cea ondulatorie-rotativa, au un grad de ostentativitate mai mare decat o actiune oscilanta, fiecare tip de actiune pretandu-se conditiilor descrise anterior, in care intensitatea cu care naluca isi face simtita prezenta, trebuie sa fie direct proportionala cu gradul de agresivitate al rapitorului.
Cea mai comuna greseala pe care o fac lansetistii incepatori atunci cand flosesc linguri, este tendinta de a recupera prea rapid si liniar, din dorinta de a simti naluca lucrand (vibratia si tensiunea din fir). Fiecare tip de lingura are o evolutie optima la o anumita viteza de recuperare . Aceasta viteza se stabileste prin incercari repetate la adancimi ce permit vizualizarea nalucii de catre pescarul care va reusi astfel sa cunoasca detaliile prin care poate exploata la maxim calitatile lingurii respective.
In general, recuperarile mai lente si jocul lingurii, lasand-o sa “cada”, pentru a reancepe apoi recuperarea, urmata de cateva ridicari din varful lansetei, maresc atractivitatea evolutiei si determina stiuca sa atace. In cazul in care stiuca urmareste lingura pana in apropierea barcii, fara sa atace, incercati sa jucati naluca langa barca pe un traseu ce descrie forma cifrei 8. De cele mai multe ori stiuca se va lasa pacalita de acest siretlic. Deasemenea, daca zariti stiuca venind in urma nalucii, nu va pierdeti firea si nu accelerati recuperarea, ci opriti cateva secunde mulinarea, pentru a-i da timp nalucii sa se scufunde lent, stiuca luand lingura din cadere. Folosirea strunei metalice sau din kevlar este necesara pentru a nu da sansa dintilor taiosi sa ciupeasca firul, in cazul in care lingura a fost inghitita prea adang. Strunele prea rigide vor altera evolutia lingurilor, iar cele metalice de culoare argintie vor fi prea vizibile si vor starni susceptibilitatea stiucii. Deasemenea, existenta unei agrafe cu vartej va elimina rasucirea firului si aparitia nedoritei “peruci”.

Pescuit la Vobler

Stiuca la Vobler

Stiuca la Vobler

Inainte de a incepe discutia despre voblere destinate pescuitului stiucii, va propun sa luam in considerare doua ipostaze figurative. In prima, avand la indemana un nasture de care este legata o sfoara, testati reflexele de atac ale unei pisici. Aruncati nasturele in apropierea pisicii, pastrand celalalt capat al sforii in mana si urmariti reactiile : pisica sesizeaza zgomotul facut de nasture si il localizeaza, privind spre sursa sonora. O usoara tractiune din sfoara va misca nasturele iar pisica va capata postura de atac, asteptand incordata. Alte cateva miscari sacadate ale nasturelui vor determina saltul pisicii care… va captura “prada”. A doua ipostaza va introduce in atmosfera unui spectacol specific teatrului de marionete. Copiii din sala urmaresc cele doua marionete – sa zicem, un caine si o pisica – aflate in plin conflict. Cainele alearga pisica in hohotele de ras ale micilor spectatori, iar o privire curioasa in culisele scenei va va divulga papusarii ce manuie firele, dand viata alcatuirilor – altfel inerte – din lemn. Munca artistilor papusari este rasplatita de reactiile copiilor din sala , care demonstreaza ca acestia fac abstractie de sfori si cred cu adevarat in spontaneitatea personajelor de pe scena. Revenind acum la stiucile noastre, sa incercam in cateva cuvinte sa descriem diferenta dintre linguri si voblere. Privind o lingura veti constata ca – fara miscare – aceasta este o bucata de metal si atat, neexistand nici o asemanare intre vietuitoarele acvatice si aceasta. Ce face insa stiuca (si nu numai) sa saliveze pofticios la vederea bucatilor de metal imposibil de digerat ? Evoluand in apa, lingura devine o NALUCA in adevaratul sens al cuvantului, o suma de stimuli difuzi, mai mult intuitivi. Lingura reprezinta pentru stiuca miscarea prazii dar nu si prada in sine. Comparand pescuitul stiucii la lingura cu exemplul pisicii care captureaza nasturele tras de o sfoara, vom constata similitudini certe. Nasturele este un obiect neutru, indiferent pentru pisica, dar devine interesant pentru aceasta atunci cand incepe sa se miste, acelasi lucru fiind valabil si in realtia lingura – stiuca.

Voblerul este – trebuie sa recunoastem – mult mai spectaculos in infatisare. Forma, desenul, culorile si aspectul sau in general sunt naturale, imitand foarte reusit un peste. Si fara a fi recuperat prin apa, un vobler este replica unui peste-prada. Daca ii adugam acestuia si miscarea, asemanarea cu un peste adevarat este si mai evidenta. Asa cum marionetele din al doilea exemplu prind viata manuite, prin tesatura de sfori, de catre papusari, asa si voblerul devine o vietate acvatica, un pestisor ranit sau bolnav, care innoata stangaci si este numai bun de insfacat de stiuca lenesa care nu are chef sa dea doua ture de stadion pentru o amarata de gustare. Daca un papusar lipsit  de har nu este in stare decat sa transforme marioneta intr-o silueta umana dezmembrata de miscari grotesti, asa si un pescar stangaci nu va reusi decat sa plimbe prin apa o bucata de lemn sau plastic, care nu va avea nici o tangenta cu stiuca mult visata si nici cu pescuitul cu naluci in general. Fiecare vobler de calitate este gandit si construit  pentru un tip de pescuit anume, deci adaptarea tehnicilor de pescuit pe care pescarul le abordeaza odata cu alegerea unui vobler este absolut necesara, pentru a fi siguri ca voblerul respectiv va evolua la parametrii pe care constructorul I-a avut in vedere. In mare, datorita flotabilitatii specifice, suprafetei si inclinarii barbetei, voblerul va evolua la o anumita adancime care trebuie stiuta de pescar. De exemplu, folosind un vobler flotabil, dar care plonjeaza abrupt in timpul recuperarii, atunci cand stiuca vaneaza langa mal (apa putin adanca si invadata de vegetatie), misiunea pescarului va fi dificila, daca nu imposibila. Desele agatari, ca sa nu vorbim de pierderea voblerului, nu vor avea darul de a da sansa capturarii unei stiuci in aceste conditii, in schimb un vobler flotabil, de suprafata , cu plonjare progresiva, va fi singurul in stare sa scoata o stiuca din astfel de ape. Dar acelasi vobler, folosit intr-o zona in care stiuca asteapta prada, retrasa la 2-3 m adancime, va fi la fel de inutil ca un pantof tras prin apa ! Odata depasite aceste principii elementare (voblerul potrivit la apa potrivita), se poate trece si la detalii ceva mai sofisticate, cum ar fi balansul voblerului si viteza de recuperare. Voblerele de calitate evolueaza executand doua tipuri de balans : primul, reprezinta o oscilatie in jurul unei axe imaginare verticale, situata intre centrul de greutate (mijloc) si coada (oscilatia cap-coada); al doilea tip reprezinta un balans cu amplitudine mica in jurul axei longitudinale, balans ce permite voblerului sa-si “arate” laturile. Combinate, aceste doua tipuri de balans dau aspectul natural al evolutiei unui vobler, care va imita in general, innotul haotic al unui peste ranit, bolnav sau panicat, prada usoara pentru orice rapitor. Anumite tipuri de voblere sunt concepute sa evolueze cu diferite amplitudini de vibratie, in functie de conditiile de mediu (transparenta apei, adancime si lumina) dar si in functie de gradul de apetenta-agresivitate al stiucii. Ca si in cazul lingurilor, o amplitudine mai mare a vibratiilor va face ca voblerul sa fie reperat de catre rapitor chiar in conditii vitrege (apa tulbure, adancime mare – deci vizibiltate redusa). Voblere cu o “bataie” mai marunta sunt preferabile in ape limpezi sau in cazul in care stiuca este mai putin inclinata spre aventuri pescaresti, in aceste cazuri discretia si naturaletea fiind cele mai importante atu-uri ale nalucii.

In functie de forma (raportul lungime/inaltime/sectiune) voblerele sunt clasificate in trei clase distincte : 1. Minnow (fusiform) – silueta aducand cu cea unui oblete sau rosioare. 2. Crank-bait (sferic) – voblere cu aspect compact, avand partea anterioara aproape rotunda, semanand cu un pui de somn. 3. Flat (aplatizate lateral) – acelasi profil ca la tipul anterior dar fara a mai avea laturile bombate, semanand cu un caras, platica etc. Forma isi va dovedi eficienta numai prin incercari la fata locului, unde unde se poate constata probabil ca un gracil minnow Rapala este ignorat de stiuci, in timp ce un Bomber A, umflat si foarte agresiv in evolutie (plus zgomotul bilelor interioare) va avea, la sfarsitul zilei de pescuit,  ceva zgarieturi de dinti de stiuca. Defapt aceasta este poate cea mai importanta regula in pescuitul stiucii : acoperiti o suprafata cat mai mare de apa, explorati toate straturile apei, folositi o gama variata de naluci si diverse tipuri de recuperare… este singura cale de a afla unde, cum si cand musca cel mai bine cumatra. Atentie : numai in acea zi !
Criteriul cel mai important de clasificare a voblerelor este insa gradul de flotabilitate, cu alte cuvinte densitatea specifica a materialului din care este confectionat corpul acestora. In functie de modelul constructiv, maniera de recuperare va tine cont de modul in care voblerul reactioneaza la alternanta recuperare-stopare si de viteza la care acesta are cea mai eficienta actiune.

Voblere flotabile (floating) : sunt modelele cele mai versatile. Faptul ca, odata incetata recuperarea, voblerul incepe sa se ridice, balansand spre suprafata, le confera o actiune complexa si foarte atractiva. Viteza cu care voblerul se ridica la suprafata este si ea o caracteristica a fiecarui model in parte si este dependenta de gradul de flotabilitate. In functie de marimea si inclinarea barbetei (unghiul pe care aceasta il face cu corpul voblerului), aceste naluci se vor scufunda mai mult sau mai putin in timpul recuperarii, pretandu-se pentru anumite conditii (adancime, prezenta sau absenta vegetatiei etc), alegerea unui plonjor rapid sau a unuia lent-scufundator trebuind sa fie un gest motivat si nu unul aleatoriu. Voblerele flotabile se potrivesc foarte bine unei maniere de recuperare alternante, cu stopari scurte ce vor permite voblerului sa se ridice sovaind spre suprafata. Ritmul lent de recuperare va fi punctat cu accelerari dublate de ridicari ale varfului lansetei, urmate de stopari, dupa care va fi reluata recuperarea tinand varful lansetei cat mai aproape de apa. Sunt naluci extrem de manevrabile, mai ales in ape invadate de vegetatie, cu o transparenta ce permite vizualizarea voblerului (caz in care sunt utili ochelarii polarizati), vobler ce va sari peste ostacole prin simpla stopare la timp a recuperarii.

Voblere cu flotabilitate neutra (suspending) : aparute relativ recent pe piata, aceste voblere au capacitatea ca, odata scufundate la o anumita adancime (concomitent cu stoparea recuperarii) sa ramana suspendate la acea adancime, timp in care pescarul poate juca naluca practic pe loc, prin miscari din varful vergii. Micsorand viteza de recuperare si ridicand varga, va fi posibila revenirea voblerului spre straturile superficiale ale apei. Sunt naluci excelente atunci cand rapitorul vaneaza intre ape, caz in care pescarul trebuie sa mentina voblerul in masa apei, relativ la acelasi nivel pe tot parcursul recuperarii. Jocul nalucii este dat de o maniera de mulinare discontinua, cu dese opriri si recuperari , variind viteza de evolutie, pastrand (cu ajutorul jocului din varful vergii) un traseu in zig-zag.

Voblere scufundatoare (sinking) : sunt realizate in asa fel incat au densitatea mai mare decat a apei, scufundandu-se chiar si daca nu sunt recuperate. Concepute sa evolueze in straturile mai profunde ale apei, au si  cea mai mare incidenta la agatare, caci acolo aproape de albie pandesc si cele mai multe pericole pentru… trusa pescarului. Cand insa stiuca asteapta prada la adanc, nu vad alta solutie, deci… recuperare lenta, cu scurte opriri  urmate de usoare ridicari din varful vergii, pentru a-I imprima nalucii o evolutie in zig-zag. Daca aveti posibilitatea, armati voblerul cu ancore anti-bradis, ceea ce va reduce riscul agatarilor.

Indiferent de tipul voblerului folosit, pescarul trebuie sa dea dovada de imaginatie si indemanare atunci cand se straduieste sa-I imprime voblerului o evolutie cat mai eficienta. In primul rand, el trebuie sa intuiasca miscarea voblerului din ceea ce simte in lanseta atunci cand il recupereaza si sa fie in contact permanent  cu naluca, atat fizic cat mai ales mental. Acest lucru este posibil prin concentrare  si prin experienta. In al doilea rand, trebuie sa stie ca pozitia lansetei fata de apa schimba considerabil evolutia voblerului, iar jocul acestei naluci rezida atat din recuperare (ritm si alternanta) cat si din ceea ce se intampla cu lanseta in timpul recuperarii respective. Orice adaugati firului (agrafa, vartej, struna) va insemna o greutate suplimentara ce va altera echilibrul voblerului si deci evolutia acestuia. Prindeti naluca de fir si in cazul in care folositi un vobler de mici dimensiuni ce risca sa fie inghitit adanc de catre stiuca, apelati la strune usoare (monofilament  0.40, multifilament sau kevlar). Dupa o lupta prelungita cu un peste mare ce va supune la eforturi considerabile ochetii voblerului (vobler-ancore si vobler-fir) este posibil ca evolutia nalucii sa fie afectata negativ, prin faptul ca aceasta va avea tendinta la recuperare sa vina in deriva spre stanga sau spre dreapta, evoluand pe o parte. Nu aruncati voblerul in coltul cu amintiri al trusei ci – cu ajutorul unui patent – indoiti usor lateral, in sensul opus deviatiei, ochetul de prindere al firului, pana cand deriva nu va mai aparea.

Culorile si desenul pe care le pot avea voblerele sunt extrem de variate si pot crea confuzie atunci cand nu stiti  exact ce patern lucreaza cel mai bine in apa respectiva (exista lacuri unde, spre exemplu, stiuca nu ataca decat voblere cu spate albastru, altele in care flancurile aurii, cu solzi, desemneaza voblerul castigator etc.). In general, culorile si desenele naturale lucreaza bine in ape transparente si la adancimi mai mici, culorile fistichii, desenele… abstracte si contrastul puternic fiind o buna alegere pentru ape cu vizibilitate mai redusa si la adancime mare.

Daca aveti de gand sa schimbati ancorele voblerului, in cazul in care acestea sunt uzate sau unul din brate este rupt, folositi dimensiunea originala si oricum, incercati voblerul intr-un recipient inainte de a-l folosi. Daca este un vobler flotabil, schimbarea facuta nu trebuie sa-I afecteze echilibrul (plutirea cu capul sau coada in jos va afecta dramatic evolutia); daca este un vobler scufundator, el va trebui sa se scufunde (in repaus) in pozitie orizontala. Voblerele articulate au un efect vizual deosebit, etaland o evolutie ostentativa si in multe cazuri… apetisanta pentru rapitor. Nu toate voblerele articulate (2 bucati) sunt eficiente, deaceea va sfatuiesc sa apelati la firme consacrate, cum ar fi Rapala sau Rebel. Voblerele fara barbeta, avand ochetul de prindere pozitinat superior, undeva la baza gatului, sunt excelente in ape adanci si lipsite de vizibilitate, unde (datorita vibratiei puternice) au sanse sa fie reperate de rapitori (incercati Rapala Rat’l’n Trap sau Coton Cordell).

text: MALIN MUSETESCU

Share daca ti-a placut

Poate te intereseaza si:

Daca ai de facut completari sau nu esti de acord scrie-ne