Carasul

CARASUL  (Carassius auratus)


Raspandire
 Carasul poate fi gasit in toate tarile europene, occidentale si rasaritene.
In tara noastra, carasul s-a raspandit in Transilvania, Oltenia, Muntenia si mai ales in Moldova. Poate fi gasit si in Dunare si in baltile de revarsare ale acesteia, in Delta, in sistemul de lacuri Razelmn-Sinoe si Tasaul de pe litoral, precum si pe cursurile inferioare ale raurilor Siret, Prut, Olt, Jiu si Mures.

Descriere
 Capul este scurt, buzele putin carnoase, gura terminala. Ochii au dimensiuni mijlocii. La jumatatea primei radii tepoase din inotatoarea dorsala se disting 10-11 zimti mici. Aceeasi radie din inotatoarea de sub coada este prevazuta cu 13-14 zimtisori minusculi. Corpul este acoperit cu solzi mari si grosi, bine fixati in tecile lor. Corpul carasilor care traiesc in ape statatoare, este mai scurt decat al celor din apele curgatoare.
Mediul natural in care traieste influenteaza in mod hotarator coloritul carasilor, in general, coloritul exemplarelor care traiesc in regiuni cu o vegetatie bogata este mai inchis decat al exemplarelor din rauri. Spatele carasului este verzui-plumburiu, partile laterale stralucesc argintiu-auriu, in timp ce burta este alba stralucitoare-argintie-aurie. Inotatoarele sunt fumurii, cu unele nuante rosiatice.

Dezvoltare
 Lungimea cea mai des intalnita este de 10-30 cm, iar greutatea medie de 100-250 g. Poate creste insa si pana la 50 cm, atingand o greutate de 1-1,5 kg, dar exemplarele mai mari sint extrem de rare. Au fost totusi pescuite si exemplare de 3 kg in Delta Dunarii.
Carasul este un peste cu dezvoltare lenta. Este gresita deci conceptia potrivit careia el poate fi crescut rentabil pe langa crapii din crescatorii. Carasul consuma hrana naturala, precum si nutretul destinat crapului, valorificandu-l insa mult mai putin eficient sub aspectul ritmului de crestere.

Biologie
 Spatiul vital al carasului este constituit din apele statatoare si lent curgatoare, unde se adapteaza usor la conditiile de rau. Scos din apa, ramane viu chiar 2-3 ore, iar in zilele mai reci de toamna rezista pe uscat chiar o zi intreaga. Carasul necesita putin oxigen dizolvat in apa. Se intretine in apropierea imediata a fundului apei, unde scurma in cautarea hranei. Rezista si la incalzirea excesiva a apei, dupa unele observatii chiar la o temperatura de 40°C a apei, in care se gaseste o cantitate minima de oxigen. Celelalte specii de pesti din apele din tara noastra nu rezista la astfel de conditii.
Hrana preferata a carasului consta din insecte acvatice si larvele acestora, viermi, melci si scoici mici de apa, seminte si muguri de plante si materii vegetale in descompunere, precum si icre de peste. Nu este pretentios in privinta hranei, mancand tot ceea ce ii este pe plac de pe fundul apei.
Ajunge la maturitate sexuala la varsta de 3 ani si depune icrele in etape incepand cu luna mai si pana in august. Carasul depune 150000-400000 boabe de icre galbui, cu diametrul de 1,5 mm. Printre exemplarele de caras, rar gasim cate un mascul, icrele depuse de femele fiind fecundate si de crap sau alte specii de pesti. Larvele eclozate din aceste icre sunt totdeauna femele de caras. Fenomenul se numeste ginogeneza si este extrem de rar intalnit in lumea animala.

Pescuitul Sportiv
 Pescuitul carasului este un pescuit de finete, in care calitatea unditei are un rol insemnat. Carasul fiind un peste care se hraneste mai mult pe fundul apei, il vom cauta acolo, ca si pe crap sau caracuda. De aceea, pescarul trebuie sa mareasca adancimea la care se afla carligul si sa plaseze momeala la o palma sau doua de fund. Carasul, mai ales cel tanar, musca si intre ape, spre maluri chiar in mijlocul zilelor, cand e soare.
Primavara musca cel mai bine, in special dimineata, ca si plalica si alti pesti, iar toamna rareste muscaturile, dar este activ cand e soare.
In toamnele friguroase musca mai rar si tot atunci cand e soare, in gropile lui de ienare si la maluri; s-a observat ca sta grupat pe varste. Carasul musca si la copca, mai ales la rama mica rosie sau viermusul de namol, zis impropriu libelula.
Metodele de pescuit sunt aceleasi ca la crap, dar se foloseste o instrumentatie mai mica in calibru si relativ fin reglata. Muscatura nu este violenta, ci facuta cu precautie chiar, facand pluta sa tresare usor. In orice situatie se inteapa imediat, de indata ce se apreciaza ca este cu gura in carlig.
Momelile preferate sunt diverse: rame, viermusi, pufuleti, cocoloase de mamaliga, boabe de grau fiert etc. Nadirea are un efect deosebit. Pescuitul cu pluta constituie o mare satisfactie pentru pescar si este mai rodnic ca cel la plumb.
Varga cea mai nimerita este cea sensibila si usoara, cu varful tare, cu o lungime de 4-5 m chiar mai mare (rubensiana de 10-12m) cand pescuim de pe mal. Din barca se foloseste o varga de aproximativ 3,5 m. Nailonul va fi de 0,20 mm, cu struna de 0,15 mm, mai ales daca apa e limpede sau, in baltile fara risc, numai cu nailon de 0,15, cu struna de 0,10.
Carligele vor fî mai mici ca la crap. Pentru cocoloase nr. 10-14, iar pentru rame nr. 8-12; pentru viermusul rosu de mal vom folosi carlige nr. 18. Rezultate bune ca buchetul de viermusi de musca, viermusi rosii de namol (libelule) sau bucatele de rama rosie in carlige nr. 12-16. Pluta pentru caras trebuie sa fie usoara, fina. Plumbii cei mai buni sunt cei mici, esalonati pe fir. Multi pescari folosesc in lacuri doar doi plumbi: primul, o alica mica plasata imediat sub pluta, iar al doilea, ceva mai mare, cu cursor, care culiseaza deasupra strunei.
Pescuitul pe fund “la plumb” da rezultate la carasii mai mari, cand se incearca si la crap. Lanseta si mulineta vor fi obisnuite, iar scoaterea carasului nu ridica probleme de dril, decat daca e un exemplar mai mare. Firul va fi de 0,20-0,33 mm, cu struna de 0,15-0,20 mm. Carligele vor fi putin mai mari sau egale cu cele aratate la pescuitul cu pluta.
Lungimea minima admisa la pescuit: 15 cm

Carasul - peste din ape de ses

Carasul - peste din ape de ses

 

Share daca ti-a placut

Poate te intereseaza si:

Daca ai de facut completari sau nu esti de acord scrie-ne