Bibanul

BIBANUL  (Perca fluviatilis)

Raspandire
 Pe langa celalalt reprezentant al percidelor salaul, bibanul este pestele cel mai raspandit al genului, putand fi intalnit in toate apele curgatoare din tara noastra, incepand cu zona scobarului, aparand chiar si in unele ape usor saline.
Bibanul este foarte raspandit in emisfera nordica, gasindu-se pretutindeni in Europa, exceptand Anglia, Peninsula Iberica, Italia centrala si sudica, partea sud-vestica a Peninsulei Balcanice si Crimeii, precum si Peninsula Pelopones.

Descriere
 Corpul bibanului este robust si indesat, are o forma frumoasa, in partea anterioara este mai lat si mai inalt, iar in jumatatea posterioara usor turtit lateral. Toata suprafata corpului este acoperita cu solzi marunti si aspri, bine implantati in tegument. Din aceasta pricina se curata destul de greu, adesea cu piele cu tot. Capul are o forma oarecum conica, cu o gura relativ mare. Ambele maxilare sant prevazute cu dinti marunti si ascutiti, dispusi ca o perie. Placile care acopera operculele se termina printr-o teapa. Liniile laterale insotesc curbele corpului.
Inotatoarele dorsale sunt despartite intre ele de o pielita nu prea lata, inotatoarea dorsala anterioara este prevazuta cu radii tepoase tari, cu care bibanul se apara la nevoie. Odata scos din apa, pestele isi intinde tepii din aceasta inotatoare si, daca nu este precaut, pescarul se poate rani intepaturi dureroase care sangereaza , inotatoarea dorsala posterioara are radii mai moi.
Coloritul bibanului este viu, atragator. Capul este negru, de asemenea si spatele, care poate fi insa si cenusiu-inchis, cu desene marmorate si reflexe metalice. Uneori culoarea spatelui capata o nuanta de verde. Partile laterale sunt verde-oliv auriu, uneori verzi-galbui. Flancurile sunt brazdate transversal de 5-9 dungi mai intunecate. Burta este gri-plumburie sau galbui-albicioasa. La baza inotatoarei dorsale anterioare se distinge o pata rotunda, de culoare inchisa, foarte vizibila. Marginile celor doua inotatoare au o culoare negricioasa, inotatoarele ventrale si anale sunt rosiatice. In perioada de reproducere, coloritul inotatoarelor devine si mai intens.

Dezvoltare
 Bibanul este un peste mancacios, cu o pofta extrem de mare, si cu toate acestea creste relativ lent. Lungimea medie in apele noastre este de 30-35 cm, iar greutatea medie de 300-500 g. Ajunge destul de rar la 50-60 cm, respectiv 2-5 kg. In lacul Siutghiol s-au prins si exemplare de 5 kg, desi astfel de capturi sunt foarte rare, aproximativ o data intr-un deceniu.

Biologie
 In afara de apele montane, bibanul poate fi intalnit in toate raurile, incepand de la zona scobarului in jos. Prefera raurile cu cursul linistit si cu portiuni mai adanci, cu apele limpezi, in lacuri, balti, iazuri si in apele statatoare sau cu cursul foarte lent, se gaseste in preajma papurei sau a stufului, alegandu-si mai ales locurile unde albia este acoperita cu materiale tari. In rauri, de asemenea prefera locurile unde fundul este acoperit cu pietris sau nisip, deci tot materiale tari. Ii plac locurile unde raurile primesc afluenti, unde curentii ii aduc hrana in cantitati imbelsugate. Si bibanul se complace in zonele de linga diferitele constructii din apa picioare de pod, trunchiuri sau radacini de copaci cufundate in apa , in adanciturile din malurile spalate de ape, unde se poate ascunde pentru a sta la panda. Se gaseste si sub diferite pontoane, ambarcatiuni ancorate barci, plute, bacuri, pontoane etc. , intrucat in jurul acestora se formeaza mici vartejuri care atrag pestisorii cu care se hraneste, in locurile unde apele mai repezi se intalnesc cu altele mai lente, exista de asemenea hrana din belsug, deci bibanul cauta aceste locuri cu aceeasi predilectie. De regula, el poate fi gasit in vecinatatea albiei si nu prea paraseste locul pe care si l-a ales. Poate inota extrem de rapid, dar inotul sau este sacadat. La nevoie, isi urmareste prada pana cand o ajunge din urma si o mananca. Dintii puternici din gura cu deschizatura mare il ajuta sa nu mai scape prada odata ce a prins-o.
Bibanii mai tineri, de obicei de aceeasi varsta traiesc in general in grupuri. Exemplarele mai in varsta duc o viata solitara. Bibanul vaneaza ziua, hranindu-se cu o pofta nesatioasa. Pe timp de vara sta la panda mai ales dimineata si dupa amiaza, odihnindu-se la umbra in orele cu arsita de la amiaza. In timpul noptii se odihneste plutind in nemiscare la locul sau de ascunzis, renuntand la aceasta odihna numai in cazuri foarte rare, cand prada i se iveste “pe tava”.
Bibanul este foarte mancacios, atacand toate vietuitoarele comestibile pentru el. Pofta sa este constanta, inclusiv iarna. Consuma chiar si pesti de marime egala cu el, raci, scoici, rame, insecte, larve de insecte, precum si broastele ce inoata la suprafata apei. Fiind un mare consumator de icre, bibanul dauneaza celorlalte specii valoroase de pesti, in locurile unde populatia de biban este in crestere, numarul celorlalte specii valoroase se afla de obicei in scadere. Hrana sa preferata o constituie pestii. Bineinteles ca bibanul devine peste rapitor numai dupa ce atinge o anumita varsta 6-8 luni . Ca puiet, el se hraneste cu organismele planctonice din apa sau cu materii organice de pe fundul raului. Bibanul mananca plevusti, obleti, care se apara de atacurile lui prin salturi deasupra apei isi urmareste prada pana la suprafata, dar nu sare niciodata din apa dupa ea , fenomenul de canibalism nu-i este strain, el consumand-usi chiar propria progenitura. Este atat de lacom, incit in stomacul sau se pot vedea adesea chiar 6-7 bucati de obleti digerati pe jumatate, in timp ce il tine in gura pe cel de-al 8-lea. Pofta de mancare excesiva a bibanului este cunoscuta pescarilor experimentati, care stiu sa obtina maximum de folos de pe urma acestei caracteristici.
Bibanul este un peste foarte prolific, care ajunge la maturitatea sexuala, de obicei, in cel de-al treilea an al vietii. Foarte rar, el este capabil de a se reproduce si la 2 ani in locurile unde exista hrana din abundenta . Depunerea icrelor are loc atunci cand apa atinge temperatura de 10-12°C, adica in luna martie sau pe la inceputul lui aprilie. Icrele sunt depuse in siruri mucoase, avand aspect de colier. Un astfel de colier de icre este lung de 1-2 m si lat de 2-2,5 cm, iar bibanul il fixeaza din instinct pe plantele ce cresc pe fundul apei. Adesea isi depune icrele si in apropierea malului, printre pietrele ce se gasesc in aceste portiuni. Femelele depun peste 300.000 – 500.000 boabe de icre, in primele ore ale diminetii. Puietul de biban de o vara, strans in grupuri, se retrage odata cu venirea zilelor geroase de iarna in portiunile mai adanci ale apei, unde ierneaza, hranindu-se foarte putin. Primavara insa se hranesc din abundenta, ceea ce se poate observa, avand in vedere dimensiunile puietului de doua veri. Acest lucru este deosebit de evident in unele ape nord si est-europene, unde, la varsta de 3-4 ani, bibanii ating de regula chiar greutatea de peste 2 kg. In apele din tara noastra, desi consuma foarte mult peste, ritmul de crestere al bibanului este mai lent.

Pescuitul Sportiv
 Pescuitul bibanului ofera mari satisfactii iarna, dar si pe timp de vara, mai ales cand caldura este excesiva si cand alte specii nu musca deloc. Pescuitul bibanului se bazeaza pe proverbiala lui foame. Dat fiind ca sta de regula la panda in portiunile mai linistite ale raurilor, in vecinatatea imediata a albiei, metoda de pescuit cu plumbul pe fund este cea mai recomandata, in lacuri, balti sau unde exista vegetatie abundenta papura, stuf etc. , este mai recomandata undita cu pluta.
Bibanul poate fi pescuit in tot cursul anului, dar rezultatele cele mai bune se obtin incepand din lunile de toamna si pana in primavara, cand se poate utiliza atat metoda cu voblerul, cat si cu lingura. Primavara si toamna este eficienta si metoda “pater noster”, care consta din cufundarea si ridicarea momelii vii din apa si schimbarea permanenta a locului de pe mal, in cautarea bibanului.
Ca nada se pot utiliza si rime sau bucati de peste, precum si insecte si pestisori mici vii. Daca grupul numeros de bibani a parasit locul unde pescuim, putem detecta noul loc unde s-a stabilit cu ajutorul “pestelui-Iuda”. Acesta este tot un biban, dintre cei prinsi in prealabil, in gura caruia se fixeaza o bucata de ata. La capatul acesteia se leaga o bucata de pluta sau orice bucata de materie vegetala mai usoara decat apa, care pluteate la suprafata. Astfel “echipat”, bibanul este repus in libertate. El va urma fara gres grupul de bibani si se va opri neandoielnic exact in locul unde se afla grupul. Este deosebit de important ca pluta legata de peste sa fie foarte vizibila, altfel nu poate fi urmarit si, implicit, nu poate fi reperat locul unde s-a stabilit grupul de bibani.
Pestisorul utilizat ca nada nu mai lung de 5 cm se infige pe carlig prin orificiul nazal si prin gura, sau sub pielea pestisorului, pe partea dorsala, aproape de regiunea cozii, ingrijindu-ne sa nu-i ranim coloana vertebrala, pentru a-l mentine cat mai mult timp viu. Pluta trebuie reglata în asa fel incat carligul sa pluteasca la 20-30 cm de fundul apei. Varga mai putin sensibila, trebuie sa aiba 2,2- 2,8 m.
In cazul folosirii rimei, trebuie intepat carligul imediat ce am simtit muscatura bibanului, in caz contrar, el inghite adanc carligul nadit, care se recupereaza apoi mai greu din stomacul pestelui. Cand se intrebuinteaza pestisor ca momeala, sunt necesare cateva clipe de ragaz dupa muscatura bibanului si abia dupa aceea se inteapa carligul, pentru ca bibanul are obiceiul sa tina mai intai pestisorul in gura inainte de a-l inghitii. Graba in acest caz se poate solda cu smulgerea carligului nadit, pe care pestele l-a si apucat si totodata cu pierderea capturii. In apele mai adinci se obtin bune rezultate prin aplicarea metodei cu plumbul pe fund. Plumbul, de dimensiunea unui bob de mazare, se fixeaza Ia 15-20 cm mai jos de carlig.
In cazul folosirii lingurii, firul nu trebuie sa fie mai gros de 0,20-0,26. Bibanul ataca lingura din spate, moment in care toate cele trei ascutisuri ale carligului triplu se implanteaza adanc in cavitatea bucala a pestelui, captura fiind sigura.
Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit. 

 

Bibanul - peste din ape de ses

Bibanul - peste din ape de ses

Share daca ti-a placut

Poate te intereseaza si:

Daca ai de facut completari sau nu esti de acord scrie-ne