Avatul

AVATUL  (Aspius aspius)

Raspandire
 Aceasta specie se gaseste in aproape toate apele de ses din Europa, limita nordica a raspandirii sale fiind Peninsula Scandinava si Finlanda.

Descriere
 Din punct de vedere al clasificarii, avatul apartine familiei ciprinidelor (al caror reprezentant tipic este crapul), deci face parte dintre pestii pasnici. Aceasta caracteristica se mentine insa numai in primul an de viata, cand el se hraneste cu plancton; dupa aceea trece definitiv la modul de viata de rapitor, motiv pentru care toate tratatele de specialitate il amintesc ca unicul reprezentant rapitor al ciprinidelor.
Despre avat putem spune ca are o forma “clasica” de peste. Este unul din pestii cei mai eleganti si mai frumosi ca forma, cu corpul alungit, usor turtit lateral si acoperit cu solzi relativ marunti. Profilul spatelui are o linie usor curbata, in spatele inotatoarei ventrale se afla un tais acoperit cu solzi. Are gura mare, a carei deschizatura despica in adancime capul, botul fiind ascutit. Maxilarul inferior se ridica usor peste cel superior. Capatul din fata al maxilarului inferior este ingrosat, potrivindu-se intr-un spatiu scobit corespunzator in maxilarul superior. Dintii lui sunt bine dezvoltati si puternici, cu varfurile usor indoite. Ochii sunt relativ mici. Inotatoarea caudala este mare, despicata in doua parti egale, inotatoarele pectorale se termina in unghi ascutit si dorsala este taiata intr-un unghi ascutit. Inotatoarea de la baza cozii are forma curba.
Spatele pestelui este negru-albastrui, dar poate fi si cenusiu-verzui, in timp ce partile laterale sunt de un cenusiu-plumburiu, trecand in cenusiu-albicios spre burta, inotatoarele dorsala si caudala sunt albastrui, restul fiind de regula cenusii sau uneori cu o nuanta rosiatica. Irisul ochilor este argintiu, iar pupilele prezinta cate un cerc auriu. In perioada de reproducere, pe capul si corpul masculilor apar mai multi butoni cornosi, proeminente ce se simt la pipait.

Dezvoltare
 In unele locuri avatul poate creste la dimensiuni foarte mari, atingand cateodata chiar greutatea de 30 kg. In tara noastra, insa, cele mai mari exemplare prinse nu ating decat lungimea de 1 m, greutatea lor fiind de 10-12 kg. In medie, lungimea avatului in apele noastre este de 35-40 cm, iar greutatea medie de 1-1,5 kg.

Biologie
 Spatiul de viata al avatului este constituit de apele dulci, desi in unele cazuri poate trai si in ape semisaline. El se simte “acasa” nu numai in rauri, ci si in lacuri, indeosebi atunci cand acestea nu sunt situate la o altitudine prea mare fata de nivelul marii, in lacurile de acumulare din regiunile deluroase, mai ales acelea in care traiesc multi obleti. Se simte bine numai in apele curate, limpezi, evitandu-le pe cele tulburi. Traieste si in apele din bratele moarte ale unor rauri, deci si in baltile de langa Dunare, unde ajunge cu ocazia inundatiilor din primavara, in apele mai adanci, el poate fi intalnit cel mai adesea pe la mijlocul adancimii apei respective.
Avatul este un inotator foarte bun si rapid, pe distanta scurta. Se arunca fulgerator asupra pradei, motiv pentru care este dusmanul cel mai de temut al obletilor, care nu pot sa-i faca fata. Locurile de vanatoare ale avatului se afla de obicei in vecinatatea suprafetei apei, unde misuna pestisorii, iar cand avatul porneste in goana dupa ei, el inoata atat de aproape de suprafata, incat de multe ori brazdeaza vizibil luciul apei. Uneori sare chiar in aer, urmarind obletii care, disperati, incearca sa se salveze tasnind din apa. Adesea isi incolteste prada langa picioarele de pod sau alte obstacole mari asemanatoare din apa, astfel incat pestisorul respectiv nu mai are nici o sansa de scapare.
In apele curgatoare, prefera locurile din preajma unor pietre sau mormane de bolovani, unde se formeaza mici vartejuri, precum si locurile de confluenta ale canalelor cu raurile. Sta cu placere in apele cu liman, unde curentii se intortocheaza rotind apa, dar nu evita nici locurile de intalnire a curentilor mai puternici din rau cu cei mai lenti. Ii plac apele iuti din preajma bancurilor de nisip sau pietris, precum si apele mai linistite si mai adanci din spatele acestora, unde vartejurile se formeaza continuu. In astfel de locuri surprinde adesea obletii cu care isi astampara foamea. Prefera apele limpezi, unde vede bine si poate sa-si urmareasca prada. Daca grupul de obleti se refugiaza printre crengi cufundate in apa sau alte adaposturi asemanatoare, avatul nu-l urmareste, pentru ca aceste conditii nu-l avantajeaza.
Avatul vaneaza numai in timpul zilei, lucru de care este incapabil noaptea. Adesea porneste la vanatoare in grupuri, intelegandu-se bine cu confratii de specie. Este un luptator exceptional, care nu-si ataca prada “miseleste”, stand la panda ca stiuca, somnul sau salaul, care dispun si de un colorit potrivit pentru a se face nevazuti, ci ataca direct, pe fata, bazandu-si atacul pe miscarile iuti si maniera de inot deschisa, fulgeratoare, cu care isi urmareste si ajunge din urma prada, in timpul vanatorii isi tradeaza prezenta foarte des, intrucat nici un alt peste nu brazdeaza suprafata apei asa cum o face avatul. Nu are locuri permanente de refugiu, strabatand drumuri mai lungi sau mai scurte in cautarea hranei in cursul zilei.
Avatului nu-i place decat hrana vie. Alimentul sau de baza este obletul, pe care-l vaneaza urmarindu-l la suprafata apei. Susurul apei provocat de grupul de obleti in fuga tradeaza adesea si prezenta avatului in aceeasi zona. Ii place si puietul de clean, caras sau rosioara, precum si boartele. In afara de acesti pesti mai mici, se hraneste ca si ceilalti ciprinizi si cu materii vegetale din apa, cu rame, larve de insecte si insecte mai mari, raci mici, viermi etc. Cat timp este puiet, mananca cu mare pofta larvele de Chironomus. Avatul se hraneste in tot cursul anului, dar mai ales intre lunile aprilie si octombrie cu precadere in diminetile zilelor calde de vara sau seara.
Oricat de periculos ar fi, avatul are si el dusmani care ii pot veni de hac. Dintre acestia putem aminti exemplarele mai mari de stiuca si salau, care il devoreaza fara remuscari.
Avatul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, mai rar la 4 ani. Depunerea icrelor are loc primavara, concomitent cu salaul, deci la sfarsitul lui martie si in luna aprilie. Instinctul de conservarere a speciei determina avatii sa se stranga in aceste zile in grupuri mari, compacte, deplasandu-se corp langa corp, ca somonii, spre locurile de depunere a icrelor.
O femela depune 80000-120000 boabe de icre, cu diametru de 1,4-1,6 mm de culoare galbena.
Carnea avatului este gustoasa, dar mai ales cea a exemplarelor mai mici are foarte multe oase.

Pescuitul Sportiv
 Avatul este foarte apreciat de pescarii sportivi, deoarece, fiind peste rapitor, ataca cu mare elan carligul cu nada oferit corespunzator, prilejuind pescarilor sportivi clipe extrem de placute. Cercetarea atenta dezvaluie repede locurile unde avatul vaneaza obleti, de regula in compania altor confrati. Pescuitul la avat da rezultate bune incepand cu luna martie si pana in zilele cu inghet din noiembrie-decembrie, dar foamea lui atinge apogeul dupa perioada depunerii icrelor, in aprilie, cand ataca totdeauna carligul nadit. Isi schimba locul in permanenta, urmarind grupurile de obleti. Se pescuieste mai eficient dimineata si seara, dar daca nu si-a satisfacut pofta, avatul vaneaza chiar si in orele de pranz ale zilelor calduroase de vara, cand poate fi de asemenea prins.
Metoda cea mai etica de pescuit a avatului este cea cu musca artificiala, asemanatoare mustei artificiale utilizate la pastravul indigen, cu deosebirea ca trebuie sa fie ceva mai mare. Nu este neaparat nevoie ca musca artificiala sa aiba un colorit identic cu al mustelor adevarate care zboara deasupra apei in zona respectiva, succesul fiind asigurat chiar daca coloritul acesteia este viu, fantezist. Uneori este insa nevoie sa schimbam musca artificiala cu alta, de alta culoare (motiv pentru care este bine sa luam cu noi un set de mai multe culori), intrucat avatul este un peste capricios si nu se poate sti dinainte care anume culoare il va incita la atac. Spre deosebire de modul in care se pescuieste cu musca artificiala la pastrav, la avat musca artificiala trebuie aruncata cat mai departe, la 50-60 m. Aruncarea la asemenea distante se poate realiza cu ajutorul unui plumb in forma de inima (de 10 g, dar cand curentii sunt puternici poate fi si de 20-25 g), care, prin greutatea sa, atrage dupa el carligul si musca artificiala sau lingura. Prin plumb se trece o bucata de sarma tare, dar maleabila, ale carei capete se indoaie sub forma de ochiuri. La unul din aceste capete se monteaza un vartej, la celalalt un inel de care se fixeaza apoi carligul triplu sau musca artificiala. Unii pescari cresteaza adanc plumbul cu ajutorul unui cutit ascutit, pentru ca acesta sa vibreze in timp ce este tras prin apa, atragand astfel si mai mult atentia avatului.
Se pot folosii cu mare succes si lingurile, voblerele si twisterele.
La pescuitul avatului se utilizeaza o varga mai puternica, mai rigida, avand in vedere greutatea relativ mare a pestelui, precum si distanta la care trebuie aruncat carligul. Pescuitul avatului cu lingura corespunde in linii mari celor descrise la metoda similara utilizata la stiuca. Lingurile Farlow, Heinz, Mepps, precum si linguri obisnuite, de marimea unei unghii, sunt cele mai potrivite acestui scop. Daca presupunem ca in locul respectiv exista exemplare mai mari, vom folosi linguri de tip Zett, de diferite marimi, de preferinta linguri mai mici. Se poate aplica aceasta metoda si prin fixarea unui pestisor viu in carligul triplu.
Metoda de pescuit a avatului cu ajutorul bilei de sticla (“buldo”) se practica mai ales in apele statatoare. Bila “buldo” se fixeaza pe fir prin ochiul aflat in prelungirea sa conica. In partea cealalta a bilei se leaga un fir lung de 60-80 cm, la capatul caruia se fixeaza un carlig de salau de dimensiuni medii sau un carlig triplu mai mic. De acest carlig se prinde pestisorul viu ce serveste ca nada, trecandu-i varful carligului prin orificiul nazal. Bila impiedica pestisorul nada (de obicei obletul) sa se lase la fund, mentinandu-l in straturile superioare ale apei unde obisnuieste sa vaneze avatul. Nada, aruncata mai departe in prealabil, trebuie condusa cu ajutorul mulinetei si al vergii in zona unde se presupune ca exista avati. S-a intamplat ca avatul flamand sa nu atace carligul nadit, ci insasi bila, motiv pentru care este bine ca si aceasta sa fie prevazuta cu un mic carlig triplu. Uneori, aceste bile se umplu pe jumatate cu apa, dupa care pot fi trase prin apa dintr-o parte intr-alta, la o anumita adincime.
Atacul avatului este extrem de energic si fulgerator, de aceea, de obicei, pescarul nu are timp sa intepe carligul. Rezistenta manifestata de fir si de varga este insa, de regula, suficienta pentru agatarea definitiva a pestelui. Se intampla adesea ca avatul sa “tinteasca” nada de la 2-3 metri, caz in care poate da gres. Nu-si pierde cumpatul, repetand in scurt timp atacul de la o distanta mai mica. Avatul agatat se apara cu inversunare la inceput, cedand insa in scurt timp, deoarece oboseste repede. S-a intamplat totusi ca, inainte de a fi scos cu minciogul, avatul sa fie atat de speriat, incat cu un ultim efort sa rupa firul, sarind in apa. Cavitatea sa bucala este solida; carligul odata patruns nu mai iese de acolo. Uneori, carligul trebuie recuperat nu din gura, ci din interiorul ei, in caz ca pestele l-a inghitit. Pentru asemenea ocazii sunt de mare folos clestele special pentru recuperari de carlig si o foarfeca obisnuita. Pescarii sportivi cu experienta in pescuitul avatului pot obtine rezultate excelente intr-o perioada scurta de timp.
Lungimea minima admisa la pescuit: 30cm

Avatul - peste din ape de ses

Avatul - peste din ape de ses

Share daca ti-a placut

Poate te intereseaza si:

Daca ai de facut completari sau nu esti de acord scrie-ne