PVA-ul in pescuitul crapului (5)

Nadirea precisa

Nadirea precisa

Intrebati orice pescar de competitie, fie el participant la concursurile de crap sau de stationar, care ar fi cele mai importante lucruri de care ar trebuie sa tinem cont pentru un pescuit eficient, iar ca raspuns veti primi, mai mult ca sigur: localizare corecta, nadire precisa, nada de calitate. Evident, unii vor face schimbari intre ele, dar in general cred ca putem fi de acord cu aceasta. In sezonul competitional din anul viitor, merita sa faceti un drum la pistele de concurs si sa va asezati in spatele unei echipe de pescari, chiar de la intrarea lor in standul delimitat de catre organizatori. Credeti-ma, veti avea ce si de unde sa invatati, caci din fericire, Romania este una dintre tarile care confirma in timpul concursurilor internationale, datorita unor pescari care fac totul ce le sta in putere pentru a reprezenta cu respect tara despre care pana nu de mult, se stia doar prin prisma Sarulestiului si a Deltei Dunarii. Veti fi surprinsi cat de multa importanta dau nadirii de la inceput, lucru pe care o fac cu o acuratete de invidiat chiar si la distante neverosimile pentru noi. S-ar putea ca demersul concursului sa fie rezolvat chiar in primele ore de la startul competitional – cu o strategie bine pusa la punct, si cu putin noroc totul este posibil! Din pacate nu pot participa la asemenea concursuri datorita altor preocupari, la care mai intervine si partea financiara, dar sunt sigur ca voi fi prezent la unul-doua concursuri din anul viitor, chiar si ca spectator, adunand informatii de la cei care stapanesc mai bine arta pescuitului la crap..
Din an in an avem mai multi pescari de crap, apar noi balti unde ne putem dedica acestei pasiuni, iar crapii incep a fi mofturosi, alegand intre nadele oferite de nebunii de pe mal, posedati de boiliesuri, poate mai mult decat pestii vizati. Vor aparea cazuri in care nadirea precisa si pescuitul pe patul de nada format la distante de 80-90 de metri sa fie cele care dau un randament continuu. Pentru astfel de situatii au fost concepute materialele hidrosolubile, dar care au un impediment semnificativ: distanta de lansare.
In partea precedenta a acestui material am amintit deja despre felul in care putem introduce pe vadul nostru diversi atractanti cu ajutorul capsulelor din PVA, unde un rol important il au si plumbii speciali. In aceasta parte, si ultima de altfel, plumbii vor avea rolul principali; sisteme de plumb care ne vor ajuta la o nadire mai concentrata si mai consistenta decat cu ajutorul altor metode. Una dintre ele este o premiera pentru Romania, putand sa va prezint chiar si un mic interviu cu cel care se poate numi, pe drept de altfel, omul din spatele rezolvarii problemei ivite la nadirea de distanta cu ajutorul firului hidrosolubil.

Anchorat in plumb
Multi s-au gandit care ar fi cel mai bun sistem de prezentare libera a unei maini de boilies, la o distanta mai mare decat cu ajutorul pungilor sau firelor din PVA legate de carlig sau de agrafa de siguranta. Daca mai tinem cont si de nedumerirea unora in legatura cu utilizarea corecta a acestora, acest gand devine unul vitala. Una dintre solutiile posibile vine de la firma Anchor, care printr-un mod ingenios a evitat nodurile sacaitoare. A dezvoltat un set de plumbi numiti Bait Delivery System (in-line si pendul, lasand la indemana pescarului de a-si alege modelul care-i place mai mult) de care pungile sunt atasate cu ajutorul unor inele din cauciuc. Fiecare plumb este prevazut cu un mic sant in care se va fixa inelul. Folosirea lui este foarte simpla, nu cred ca necesita un manual de utilizare cu 2-3 pagini. Sunt sigur ca indata ce le veti lua in mana, va veti da seama de modul de operare. N-aveti nevoie de doctorat in materie de pescuit la crap! Singurul lucru de care trebuie sa aveti grija este ca montura scoasa din apa sa fie uscata, lucram cu materiale hidrosolubile!
Modul de folosire este simplu, totusi exista o mica diferenta in realizarea monturii in functie de plumbul utilizat. Pungile solubile pot fi cele obisnuite, adica cele pe care le folositi si in alte ocazii sau cele oferite de firma Anchor. Tot ce conteaza, este sa lucreze in cele mai variate conditii.

In sirul indian
Care-i cea mai buna varianta, cel in-line sau cel pendul, nu este de competenta mea sa spun, fiecare pescar de crap isi cunoaste optiunile. Totul incepe prin a realiza o montura in-line cu nimic iesit din comun. Ce va fi diferit este fixarea pungii solubile.
Luati o cantitate mica de nada si introduceti-o in punga din PVA iar pe acest patulet de nada plasati carligul si momeala dupa care umpleti in continuare, cam pana la 2/3. Inlaturati inelul de pe plumb de-a lungul liniei principale. Introduceti plumbul in punga hidrosolubila si infasurati capatul acesteia pe plumb apoi fixati-l cu ajutorul inelului din cauciuc printr-o simpla manevra: cu grija, trageti inelul pe plumb, pana cand acesta se va fixa in locasul special. Puteti inlatura surplusul de PVA de deasupra inelului cu ajutorul unei foarfece. Nu cred ca-i ceva complicat de facut, veti vedea ca totul va fi o joaca de copii.
Realizarea monturii cu modelul pendul al acestui sistem, difera doar prin forma de fixare a carligului. De altfel punga se va comporta ca si o extensie a plumbului. Carligul se poate fixa in coltul pungii sau, de ce nu?, niciunde. Materia prima poate fi aproape orice, doar o caracteristica trebuie sa aiba: sa atraga pestii pe vadul nostru. N-am sa reiau tipurile de nada ce se pot folosi in combinatie cu pungile hidrosolubile, le-am discutat destul de larg in partile anterioare a acestui material.

Si totusi exista ceva nou
Utilizarea articolelor din PVA a revolutionat pescuitul la crap, dar cu sacii solubili umplute cu pelete sau boilies, distanta de aruncare scade destul de mult. Oricat de priceputi am fi noi in materie de casting, tot n-am atinge distantele la care pescuim in cazurile cand montura este compusa doar din elementele de baza. Nu cred ca sunt singur intre pescarii de crap din lumea intreaga care simte ca pe langa materialele din PVA ar mai trebui ceva
Firma maghiara Aquareflex a lansat pe piata un set de plumbi cu un design inovator, care tinde a rezolva problemele noastre. Se numesc Boilie-Bus, si sunt conceptia unui pescar din tara vecina: Nyika Sandor.

Kulcsar Laszlo

Share daca ti-a placut

Poate te intereseaza si:

Daca ai de facut completari sau nu esti de acord scrie-ne