Snurul pentru pescuitul la musca artificiala (3)

V-ati dat seama, nu? TARGET este un snur facut pentru a ajunge la tinta. Avand cea mai mare parte a greutatii în primii 9,6 metri, este snurul perfect pentru pescuitul pe rauri în situatii în care sunt necesare lanseuri repetate, încarcand perfect lansetele cu actiune moderat-rapida. Testul a fost facut pe lansetele din gama GTFour, tot de la VISION, snurul comportandu-se exemplar atat în pescuitul contra curentului, cat si la nimfa, în curent puternic. Pentru lanseurile lungi este necesar sa scoateti mai mult fir de pe mulineta, spre deosebire de PRESENTATION2, caz în care snurul poate fi purtat în aer pe o lungime mai mare.

TARGET

TARGET

TARGET este alegerea perfecta pentru împatimitii de casting si lanseuri lungi si foarte lungi, cand precizia este esentiala. De asemenea, este snurul care poate fi folosit pentru cel mai larg spectru de muste, putand purta orice tip de musca, de la uscatele minuscule si pana la nimfele super lestate, acest lucru transformandu-l în alegerea potrivita pentru pescuitul competitional.

TARGET Taper

TARGET Taper

Exista situatii în care trebuie sa fi atat de delicat încat sa pui musca pe apa ca si cand ai face-o cu mana ta. Ca sa fie treaba “oabla”, mai ai parte si de vant puternic sau tinta e la o distanta considerabila. Atunci ai nevoie de acea prelungire a bratului care sa-ti permita sa plantezi musca exact, tocmai sub creanga aflata la 15 sau 20 de metri.

Pentru asta ai nevoie de un prieten de nadejde si atunci intervine PRESENTATION2 , snurul special creat pentru lanseuri lungi si prezentari delicate.

Snurul are o sectiune conica pe primii 7 metri creata special pentru a aseza musca pe apa precum o pana în cadere, toata greutatea snurului fiind localizata în primii 12 metri. Profilul general al snurului seamana cu un triunghi, acest profil, introdus pentru prima data de catre Lee Wulf (Wulf Triangle Taper), ramanand un standard în industrie.

Daca va plac uscatele minuscule, micro-nimfele sau, pur si simplu, stilul relaxat de lanseuri cu bete moderate, precum cele din gama GTFour, atunci PRESENTATION2 este alegerea corecta. Indiferent de conditiile de pescuit, culoarea snurului albastru deschis / fildes îl face mereu vizibil si, mai mult, chiar si în conditii de ger, snurul ramane perfect întins, fara bucle.

Pescuitul pe lac reprezinta un capitol aparte în pescuitul la musca. Pestii se comporta total diferit decat cei din rauri, modul de viata este diferit, deci si abordarea lor trebuie sa fie diferita. În majoritatea lacurilor de munte sunt lacuri de acumulare cu apa cristalina. Indiferent daca urmariti niste carduri de cleni pofticiosi sau vreun pastrav “capital”, va trebui sa pastrati mereu acea distanta fata de tinta, va trebui mereu sa dati dovada de acea precautie extrema. Din barca sau de pe mal, veti avea nevoie de camuflajul perfect. EXTREME DISTANCE este suma acestor factori, distanta extrema, prezentarea perfecta, camuflajul ideal. Numai asa veti ajunge la ei înainte ca sa “realizeze” ce li se întampla.

Acest snur are cel mai interesant profil dintre toate snururile testate comportandu-se ca un snur WF în partea din fata si folosind tehnologia ST (Shooting head) pentru partea din spate, mai precis pentru Running-Line-ul. Partea din spate este foarte subtire asa ca, odata iesiti de pe mulineta primii 9 – 12 m, veti avea încarcarea perfecta putand lansa la orice distanta cu o lejeritate fantastica, diametrul mic generand o frecare minima la trecerea prin inele. Înca o caracteristica aparte, partea din fata, transparenta, este scufundatoare, iar partea din spate, de culoarea fildesului, este plutitoare. Si înca ceva, snurul are o lungime de 33 metri fiind cel mai lung snur prezent în test.

autor: Adrian Vlasiu

Share daca ti-a placut

Poate te intereseaza si:

Daca ai de facut completari sau nu esti de acord scrie-ne